Calatoria mea

Citeam blogurile altora si mi-am amintit de al meu. Mi-am dat seama ca nu am scris din 2007. Imi place sa vad cat si ce s-a schimbat de atunci. Calatoria mea nu a fost doar prin spatiu, ci si prin viata. Am ajuns asa de departe, nu doar in km parcursi (si chiar au fost mai multi in ultimii 2 ani decat in toata viata mea).
Lavinia a facut un comentariu care m-a inspirat sa revizuiesc traiectoria mea prin ultimul timp:
"...asa, sa ni se mai faca si noua pielea de gaina pentru ceva!:) nu mai fi asa suparata pe tata sam - zgarie intepaturile la adresa-i printre descrierile chiar mumoase -, ca doar stim cum e sa iubesti ceva tocmai pentru amestecul adorabil-"mai putin adorabil", toate bucatile fiind insa dependente una de alta (vezi cazul bucuresti)."
La inceput eram usor sceptica si respingeam foarte multe, fiindca aveam idei preconcepute. Chestie tipica la multi oameni care cresc in Romania (si chiar nu vreau sa jignesc pe nimeni aici). Modul de viata si de a gandi aici e relativ diferit si ia putin timp sa te obisnuiesti. Am intalnit atatia imigranti care doar muncesc si incearca sa stranga bani si resping asa de mult in jurul lor si isi petrec zilele urand mult din ceea ce inseamna America. Pierderea lor. Zilele lor trec si ei devin tot mai amari. Si nu e vina locului in care traiesc, e modul lor de viata. Nu zic ca nu au probleme foarte mari pe care incearca sa le rezolve prin banii pe care ii castiga. Dar toti avem probleme si daca nu avem, ne facem. Fiindca ne place sa ne plangem.
Am invatat ca pot sa visez. Ca nu e gresit sa fiu idealista si romantica si sa vreau mult. Suna ciudat, dar e o chestiune de atitudine. Cu atitudinea potrivita obtii multe. Poate ca daca atitudinea mea era potrivita ca sa ajung brand manager la P&G, acolo eram. In schimb am invatat sa fiu chelnerita in Chicago si sa nu am nici o problema cu asta.
Nu mai am nici un fel de scepticism la adresa Americii. M-am adaptat destul de repede. Cu binele te obisnuiesti repede. Am avut foarte mult noroc, nu zic nu, si multe au venit de la sine la momentul potrivit. Ce alta tara iti permite sa lucrezi 6 luni, sa ai un program flexibil si sa strangi destui bani ca sa iti iei o vara libera? Nu stiu, stiu doar ca aici pot face asta. Am vrut sa ma conving ca am dreptul, pur si simplu ca fiinta umana, sa traiesc si sa locuiesc unde vreau eu. Fiindca sunt o persoana OK. Si am facut-o si pe asta. Ce urmeaza? America de Sud. Alt episod.