Tartufe, opera si un soricel

Mi-e si rusine de cat timp a trecut, decand nu v-am mai delectat cu aventurile mele din tara minunilor. Am fost "laptopless" cam 6 saptamani, experienta pe care nu o doresc nimanui care nu are o combina muzicala stereo sau un televizor. Cei care au abonament la bibloioteca pot profita de liniste si sa savureze anumite carti, pe care demult si-au propus sa le parcurga. Dar linistea lasa loc unor ganduri, pe care ne chinuim cateodata sa le suprimam.
La inceputul lunii care tocmai se termina (daca nu s-a terminat deja), am fost la New York cu mamica mea iubita. Cu mama si Claudia, prietena mamei, absolut adorabila, am fost la un restaurant italian, absolut unic. Se numeste Sapori d'Ischia (Savoarea Ischiei pour le neconoseurs) si se afla undeva in Queens, intr-o fosta zona industriala. Nu tu lume, nu tu case, doar fabrici abandonate si un minunat restaurant mic si cochet, plin in plina saptamana. Un chelner mai mult decat sarmant, italian vrajitor evident, care te imbie sa gusti cele mai alese bucate si vinuri ale casei si nu te mai scoate din complimente. Mama devine sora, fiica verisoara, prietena mamei colega de liceu...ce mai, te abureste de nu mai stii de tine. Don Franco, detinatorul savorii, prezent negresit si la fel de carismatic precum angajatii sai. Pe fundal un cvartet format din 3 tenori (2 foarte buni, unul mai ca-si-cum-n-ar-fi) si o doamna pianista.
Mancam rizotto cu trufe, lasagna, peste, costite, biscotti, von rosu ales. Toate premisele unei seri savuroase ca si Ischia. Ascultam arii din opere celebre si ne batem in cunostiinte de cultura generala.
La final de cina, primim un prosecco din partea casei si in timp ce bulele ni se plimba prin gura, trage o tura si Jerry prin spatele nostru, pe rafturile care abunda de paste si sosuri la borcan. Se pare ca acest restaurant este un fel de magazin in timpul zilei si pastreaza doar 2, 3 mese pentru pranz. Eh, noi am stat in partea de magazin, cu rafturi cu produse italienesti, care se pare ca ofera adapost ideal micilor rozatoare, amatoare de opera si mancare aleasa.
Un american si-ar fi iesit din fire si ar fi cerut un "refund", evident. Vom reveni candva la anal-izarea cuvantului re-fund. "Mamele" au insistat sa nu comentam, dar eu am simtit sa imi fac datoria de "localnic" si sa ii "averitzez" ca un mic soricel negru cu coada lunga circula printre produse. Mirarea mi-a fost mare sa constat ca mirarea lor nu a fost mare si mi-au explicat pe un ton sagalnic, cum ca oricat s-ar stradui, tot se mai strecoara cate un mic Jerry, fiind fosta zona industriala.
Oricat de mult ii inteleg pe simpaticii italieni de la Sapori d'Ischia, daca nu exista Jerry printre rafturi, nu aveati ce citi acuma.