Azi eram la o fabrica de mere, in Curico. Poveste lunga. Pe scurt: Curico este mai mult sau mai putin in centrul Chileului, iar eu mi-am mutat adresa temporar langa Curico, in minunatul sat Lontue (Stiati ca...podgoria Concha y Toro se afla in Lontue?). Am o mama noua si bunici si un frate si cativa unchi. Dar sa nu deviem de la subiect.
Azi eram la o fabrica de mere in Curico, unde lucreaza noul meu unchi. Fiind vegetariana ar fi trebuit sa ma simt ca un copil in "Candyland", dar ma simteam mai mult ca Elena Ceausescu intr-o vizita oficiala. In timp ce asteptam sa iasa merele pe banda rulanta ca sa observ cum se impart pe marime si pe culori (da, pe culori) simteam cum se deruleaza zilele mele aici.
Lontue este un satuc micut, dar am reusit sa imi creez triunghiul: locuiesc in centru, statia de microbuse e la 3 minute, scoala e la 5 minute, supermarketul la 4 minute. Mai departe de atat nu am ajuns pana ieri. Credeam ca Lontue e un sat banal si micut, dar cand am aflat ca exista un frizer gay, a crescut in ochii mei. Asa ca am fost sa il vad. Marcelo, ce nume suav, o combinatie intre mare si cer (mar y cielo), este mandrul proprietar al unei frizerii unisex unde merge toata lumea din sat. A fost prima oara ca am vazut un "maricon" in pantaloni de trening cu dungi verticale. Asa ca am avut dubii. Dar, mi-am zis eu, oricine stie sa taie niste varfuri, mai ales daca tunde un sat intreg.
Aici e iarna momentan...usor frigut...de fiecare data cand scriu data pe tabla, mi-e greu sa scriu Iulie, fiindca am o senzatie de Decembrie. Dar ieri, cand Marcelo a terminat sa imi faca parul, am vazut si un brad: in capul meu! Nimic ce o cordeluta buna si o guma de par nu pot ajusta ;)
Muchos besos de Chile!
Wednesday 15 July 2009
Wednesday 11 February 2009
Calatoria mea
Citeam blogurile altora si mi-am amintit de al meu. Mi-am dat seama ca nu am scris din 2007. Imi place sa vad cat si ce s-a schimbat de atunci. Calatoria mea nu a fost doar prin spatiu, ci si prin viata. Am ajuns asa de departe, nu doar in km parcursi (si chiar au fost mai multi in ultimii 2 ani decat in toata viata mea).
Lavinia a facut un comentariu care m-a inspirat sa revizuiesc traiectoria mea prin ultimul timp:
"...asa, sa ni se mai faca si noua pielea de gaina pentru ceva!:) nu mai fi asa suparata pe tata sam - zgarie intepaturile la adresa-i printre descrierile chiar mumoase -, ca doar stim cum e sa iubesti ceva tocmai pentru amestecul adorabil-"mai putin adorabil", toate bucatile fiind insa dependente una de alta (vezi cazul bucuresti)."
La inceput eram usor sceptica si respingeam foarte multe, fiindca aveam idei preconcepute. Chestie tipica la multi oameni care cresc in Romania (si chiar nu vreau sa jignesc pe nimeni aici). Modul de viata si de a gandi aici e relativ diferit si ia putin timp sa te obisnuiesti. Am intalnit atatia imigranti care doar muncesc si incearca sa stranga bani si resping asa de mult in jurul lor si isi petrec zilele urand mult din ceea ce inseamna America. Pierderea lor. Zilele lor trec si ei devin tot mai amari. Si nu e vina locului in care traiesc, e modul lor de viata. Nu zic ca nu au probleme foarte mari pe care incearca sa le rezolve prin banii pe care ii castiga. Dar toti avem probleme si daca nu avem, ne facem. Fiindca ne place sa ne plangem.
Am invatat ca pot sa visez. Ca nu e gresit sa fiu idealista si romantica si sa vreau mult. Suna ciudat, dar e o chestiune de atitudine. Cu atitudinea potrivita obtii multe. Poate ca daca atitudinea mea era potrivita ca sa ajung brand manager la P&G, acolo eram. In schimb am invatat sa fiu chelnerita in Chicago si sa nu am nici o problema cu asta.
Nu mai am nici un fel de scepticism la adresa Americii. M-am adaptat destul de repede. Cu binele te obisnuiesti repede. Am avut foarte mult noroc, nu zic nu, si multe au venit de la sine la momentul potrivit. Ce alta tara iti permite sa lucrezi 6 luni, sa ai un program flexibil si sa strangi destui bani ca sa iti iei o vara libera? Nu stiu, stiu doar ca aici pot face asta. Am vrut sa ma conving ca am dreptul, pur si simplu ca fiinta umana, sa traiesc si sa locuiesc unde vreau eu. Fiindca sunt o persoana OK. Si am facut-o si pe asta. Ce urmeaza? America de Sud. Alt episod.
Lavinia a facut un comentariu care m-a inspirat sa revizuiesc traiectoria mea prin ultimul timp:
"...asa, sa ni se mai faca si noua pielea de gaina pentru ceva!:) nu mai fi asa suparata pe tata sam - zgarie intepaturile la adresa-i printre descrierile chiar mumoase -, ca doar stim cum e sa iubesti ceva tocmai pentru amestecul adorabil-"mai putin adorabil", toate bucatile fiind insa dependente una de alta (vezi cazul bucuresti)."
La inceput eram usor sceptica si respingeam foarte multe, fiindca aveam idei preconcepute. Chestie tipica la multi oameni care cresc in Romania (si chiar nu vreau sa jignesc pe nimeni aici). Modul de viata si de a gandi aici e relativ diferit si ia putin timp sa te obisnuiesti. Am intalnit atatia imigranti care doar muncesc si incearca sa stranga bani si resping asa de mult in jurul lor si isi petrec zilele urand mult din ceea ce inseamna America. Pierderea lor. Zilele lor trec si ei devin tot mai amari. Si nu e vina locului in care traiesc, e modul lor de viata. Nu zic ca nu au probleme foarte mari pe care incearca sa le rezolve prin banii pe care ii castiga. Dar toti avem probleme si daca nu avem, ne facem. Fiindca ne place sa ne plangem.
Am invatat ca pot sa visez. Ca nu e gresit sa fiu idealista si romantica si sa vreau mult. Suna ciudat, dar e o chestiune de atitudine. Cu atitudinea potrivita obtii multe. Poate ca daca atitudinea mea era potrivita ca sa ajung brand manager la P&G, acolo eram. In schimb am invatat sa fiu chelnerita in Chicago si sa nu am nici o problema cu asta.
Nu mai am nici un fel de scepticism la adresa Americii. M-am adaptat destul de repede. Cu binele te obisnuiesti repede. Am avut foarte mult noroc, nu zic nu, si multe au venit de la sine la momentul potrivit. Ce alta tara iti permite sa lucrezi 6 luni, sa ai un program flexibil si sa strangi destui bani ca sa iti iei o vara libera? Nu stiu, stiu doar ca aici pot face asta. Am vrut sa ma conving ca am dreptul, pur si simplu ca fiinta umana, sa traiesc si sa locuiesc unde vreau eu. Fiindca sunt o persoana OK. Si am facut-o si pe asta. Ce urmeaza? America de Sud. Alt episod.
Subscribe to:
Posts (Atom)
