N-am scris de foarte mult timp. Asta fiindca scriu cand ma loveste inspiratia, dar trebe sa am si timp sa ma plictisesc. Multa lume ma intreaba ce fac in Chicago. Raspunsul e simplu: locuiesc. Efectiv locuiesc aici. Am aceeasi rutina de dimineata si seara, folosesc acceasi marca de periuta de dinti, ascult aceeasi muzica si ma imbrac aproximativ cu aceleasi haine (inca nu am apucat sa fac colectie de Aeropostale, Etnies si alte branduri populare). Am reusit sa imi inchireiz un studio, si datorita celor 4 joburi (chelnerita, bartender, si de doua ori babysitter) o sa reusesc sa imi platesc si chiria care e destul de mare. Dar eu veci am fost comoda si mi-a placut sa stau in centru.
Cand locuiam in Bucuresti, Tudor imi zicea ca am triunghiul meu: Stefan cel Mare, Victoriei, Unirii din care nu ies. Si cam asa si era. Rar ma indepartam de aceasta raza, cel mai des cu masina, si parca era un adevarat road trip pana in Miltari, Piata Sudului sau orice depasea 5 km de casa mea.
Am senzatia ca si aici am reusit sa tin un "triunghi", care este mai degraba un pentagon sau asa ceva, cert e ca toate colturile sunt in "walking distance". Rar mai iau trenul si atunci doar pentru cumparaturi domestice. Mi-am cumparat chestii chiar foarte faine si de fiecare data parca imi vine in minte Jack din Fight Club (chiar ca asa bine i-a ales numele, ca a trebuit sa il caut pe Google, ca evident l-am uitat), caruia i-a ars apartamentul cu mobila si accesoriile perfecte.
Ca in multe alte colturi ale lumii si aici vine toamna. Si incep sa resimt acest lucru. Ies afara din casa cu buclele ude in speranta ca se vor usca pana ajung la lucru si ma trezesc cu parul ud si pleostit de cap pentru inca doua ore. Soarele nu mai imi gadila talpile dimineata cand ma trezesc si cand ma uit pe geam vad cladiri inalte scaldate in nori. Ceea ce e foarte frumos, nu zic nu. Dar prefer soarele si florile si icnetele de copii, plimabati in carucioare de babysittere straine.
Ma tot intrebam eu ce e cu melancolia asta in care am dat. Sunt aici de nici 2 luni si deja ma simt plictisita si in rutina, desi mai toate joburile sunt noi. Se pare ca ma adaptez cam repede. Am citit blogul Lavininiei azi dimineata si mi-am amintit de problema mea: meteosensibilitate. fantastic cum mi se schimba dispozitia in functie de vreme.
E naspa si ca joburile mele depind de vreme. De exemplu, daca e frumos afara, pot iesi cu copiii la plimbare si asa zboara timpul de numa. Sau, pot fi sigura ca o sa fie lume la restaurantele unde lucrez si asta din nou inseamna ca fac bani si nu stau degeaba in mod organizat.
In concluzie, vremea joaca un factor important in viata mea. Si nu pot decat sa ma intreb daca are aceeasi influenta si asupra oamenilor din jurul meu. Is it just me or is it the weather?
Cand locuiam in Bucuresti, Tudor imi zicea ca am triunghiul meu: Stefan cel Mare, Victoriei, Unirii din care nu ies. Si cam asa si era. Rar ma indepartam de aceasta raza, cel mai des cu masina, si parca era un adevarat road trip pana in Miltari, Piata Sudului sau orice depasea 5 km de casa mea.
Am senzatia ca si aici am reusit sa tin un "triunghi", care este mai degraba un pentagon sau asa ceva, cert e ca toate colturile sunt in "walking distance". Rar mai iau trenul si atunci doar pentru cumparaturi domestice. Mi-am cumparat chestii chiar foarte faine si de fiecare data parca imi vine in minte Jack din Fight Club (chiar ca asa bine i-a ales numele, ca a trebuit sa il caut pe Google, ca evident l-am uitat), caruia i-a ars apartamentul cu mobila si accesoriile perfecte.
Ca in multe alte colturi ale lumii si aici vine toamna. Si incep sa resimt acest lucru. Ies afara din casa cu buclele ude in speranta ca se vor usca pana ajung la lucru si ma trezesc cu parul ud si pleostit de cap pentru inca doua ore. Soarele nu mai imi gadila talpile dimineata cand ma trezesc si cand ma uit pe geam vad cladiri inalte scaldate in nori. Ceea ce e foarte frumos, nu zic nu. Dar prefer soarele si florile si icnetele de copii, plimabati in carucioare de babysittere straine.
Ma tot intrebam eu ce e cu melancolia asta in care am dat. Sunt aici de nici 2 luni si deja ma simt plictisita si in rutina, desi mai toate joburile sunt noi. Se pare ca ma adaptez cam repede. Am citit blogul Lavininiei azi dimineata si mi-am amintit de problema mea: meteosensibilitate. fantastic cum mi se schimba dispozitia in functie de vreme.
E naspa si ca joburile mele depind de vreme. De exemplu, daca e frumos afara, pot iesi cu copiii la plimbare si asa zboara timpul de numa. Sau, pot fi sigura ca o sa fie lume la restaurantele unde lucrez si asta din nou inseamna ca fac bani si nu stau degeaba in mod organizat.
In concluzie, vremea joaca un factor important in viata mea. Si nu pot decat sa ma intreb daca are aceeasi influenta si asupra oamenilor din jurul meu. Is it just me or is it the weather?
1 comment:
ia sa te inveti tu sa nu te mai lasi la voia inspiratiei, si sa pui tasta mai des la lucru:P ajunge o conditionare, aia meteo, sa nu exageram cu inca una... iubesc!
Post a Comment